Sunt tare

Sunt tare. De obicei. Nu mă afectează foarte multe. Unii ar zice că sunt prea pasiv. Nu e așa, învăț ce am de învățat. Doar atunci când trebuie. E foarte bine așa.

Dar nu sunt tare tot timpul. Uneori mă simt doborât. La pâmânt. Jos de tot, pe burtă. Atunci sunt într-un gol, nu pot să mă gândesc la nimic dar nimicul ăsta îmi ocupă toată mintea. Simt cum e aproape sa explodeze, imi vâjâie nimicul prin tot capul, aproape pierd legătura cu realitatea. Am atacuri de panică, mă gândesc unde ma duc cand mor, ce o fi dincolo, tot felu de aberații de genul asta. Norocul meu ca nu mă ține mult. Mă întăresc la loc destul de repede. Și o iau de la capat cu viața așa cum ar trebui să fie ea.

Dar nu asta vroiam sa spun.

Dacă mă vezi cănd nu sunt tare,  am o rugaminte.
Nu da in mine.
O să doară de 100 de ori mai tare.
Dacă îți pasă cât de cât lasă-mă așa.
Că îmi trece.
Dar nu da.
Că doare al dracu de tare.
Și nu o să te iert toată viata.

Mulțumesc.