Whatever works
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Povestea incepe cu un copil teribil care credea ca le stie pe toate. Stiti genul, 20+ ani, otzara destept, iesit in lume etc. Baiatul asta facea misto de toate ce le intelegea sau nu. Religia nu era nici ea iertata. Dar mai mult de atat, radea larg de oamenii care mergeau la biserica duminica, care se rugau sau isi faceau cruce cand treceau pe langa o biserica. Adica cum, de ce? Care e rostul in toate astea? Eh, copilul a mai crescut. A ajuns sa dea cu capu in pragu de sus, lo mai durut curu dupa ce s-a adunat cazut gramada si si-a dat seama ca nu prea conteaza ce faci atata timp cat functioneaza.
Te simti mai bine o saptamana dupa ce mergi la biserica? Pai cine sunt eu sa te iau la misto sau sa rad de tine? Poate tu intra-devar o faci pentru ca te ajuta, si oricum daca dai de un wise kid ca cel din poveste explica-i de ce nu are rost sa rada.
Sau poate alergi in fiecare seara sa scapi de tot stresul de peste zi. Sau te imbeti vineri seara, sau dansezi pana dimineata de iti ard talpile. Exemple sunt multe, orice le poate gasi si nu asta e ideea.
Atata timp cat gasesti supapa care te scapa de cotidian si de toate mizeriile care se intampla foloseste-o fara sa iti pese de ce spun unii sau altii, oricat de ciudat ar fi ceea ce faci.
goliciune
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Eram rupt de mine, de lume, de timp. Gol. O plutire calma, calda, lipsita de simturi si de ganduri.
O bubuitura. Am simtit-o in mine, pana in ultima fibra. A trecut prin mine. S-a raspandit in tot ce e in jurul meu.
Inca una. De data asta mai puternica. Am deschis ochii. Am putut sa o vad cum trece prin mine, mici cerculete care se propagau in fuga unul dupa celalalt. Ca suflul unei explozii repetat de zeci de ori, tot mai difuz pe masura ce se indeparta. Incepusem sa amortesc si reverberatiile se prelingeau prin mine intr-un mod ciudat dar placut.
Nu imi dau seama cat timp a trecut, eram inca uimit si adulmecam avid de simturi tot ceea ce se petrecea in mine. Si a venit si a treia. Parca mai puternica decat prima. De data asta am fost smuls de tot din amorteala si am savurat momentul. Simteam fiecare vena care pulseaza, fiecare fibra din mine care preia ecoul si il trimite mai departe.
Porneau din pieptul meu. Ceva ma strangea de gat, ca la un inceput de atac de panica. Timpul devenise vascos, abia trecea. Puteam sa percep fiecare zecime de secunda. Am inchis ochii. mi-am golit mintea si m-am prelins in mine. Abia asteptam sa vad cum arata, de ce o simt asa de puternic. Inima. O masa de carne sangerie. Cicatrizata, cu rani deschise, peticita, sfartecata. Nu mai era intreaga. Lipitori negre, scarboase, lucioase, cu boturile pline de sange smulgeau furioase bucati din mine si molfaiau balosindu-se. Ganduri. Temeri. Frici. Simt mult mai putin decat eram obisnuit. Dar inca simt. Si inca bate.
Labirint
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda, random
Labirintul perfect: desertul.
Nu functioneaza sa tii mana pe zidul din stanga sau dreapta, degeaba desfasori ghemul, orice ai face risti sa te invarti in cerc fara sa iesi niciodata.
Daca vrei sa te pierzi acolo e locul ideal.
De unde stii cand ai ajuns ?
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Nu sunt original la intrebarea asta. Cu regret trebuie sa spun ca ceea ce ma pune pe ganduri apare la televizor in te miri ce serial sau reportaj. Stiu, nu e bine, poate e chiar trist. Ar trebui sa vina din alte surse, mai ‘adanci’. Dar nu asta are relevanta acum.
Tu de unde stii ca ai ajuns ?
Mi se pare o intrebare foarte buna. Poate pentru ca nu pot raspunde la ea.
Read more
