Ultimul gând
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Iti aduci aminte ce am spus ?
De fapt nu, tu nu erai acolo. Eram eu, singur.
Cred ca nici macar nu am zis cu voce tare. Se poate totusi sa fi fost soptit.
Hai sa iti povestesc. Am plecat Ai plecat. Eu doar am stat si m-am uitat cum te duci. Intr-un final m-am ridicat de pe pietre si am plecat si eu. Nauc. Mi-au trebuit ore sa ajung acasa. Care ajunsese doar o camera. Drum facut normal in 20 de minute. Nici macar nu te-ai uitat dupa ce ai plecat. Pur si simplu te-ai dus. Ma uitam prost cum dispari fara sa imi dau seama clar ce s-a intamplat.
Nu mai puteam sa stau aici asa ca am plecat si eu. Intr-o sambata. Câtă eliberare sa pot sa ma rup si sa plec. Am bantuit ore intregi prin orase necunoscute. Mi s-a zambit de zeci de ori probabil fara sa bag in seama. Ma suiam in tramvaie, coboram in gari, ma urcam in trenuri. Am ratacit pe strazi noptile. Cu castile in urechi. Nu stiu exact ce am vazut, pe unde am fost nu stiu sigur.
M-am trezit odata cu o raza de lumina in ochi. Si am plecat iarasi. De data asta am inceput sa si vad. Am ajuns intr-un loc ca din poveste. Un tablou. O banca, o straduta aproape pustie, o familie de rate pe lac. Si o movila de iarba cu un nuc care tinea umbra. M-am asezat sub el si mi-am aprins o tigara. Au trecut iarasi ore fara sa imi dau seama. Ma simteam mort. Nu simteam nimic de atata durere. Putea sa mi se intample orice, puteam sa-mi fac orice fara sa mai doara.
Brusc mi-am dat seama ca mai jos nu pot sa ma duc. Si atunci ti-am soptit. Poate m-ai auzit pentru ca te simteam asa de aproape. A fost un ultim gand pentru tine. Si pentru mine in momentul ala: te iubesc.
M-am ridicat si am zambit. Si m-am apucat iarasi de viata.
Da, te-am iubit.
Frumos spus…si trist in acelasi timp…mi-am amintit de lucruri pe care le credeam uitate…imi place postul :)
Eu am ramas doar cu partea frumoasa, tristetea a disparut. Si nu le uit, fac prea mult parte din mine. Ar fi pacat