In lanturi
Posted by Ovidiu U | Filed under frustrari, in oglinda
Trezeste-te …
Hai, trezeste-te, intarzii.
Cum adica nu vrei ? TREZESTE-TE ODATA!!
Zornaitul devenise agasant, aproape agresiv. Fara nici un chef m-am ridicat moale din pat si am inceput sa ma echipez. Nu trebuia sa stiu ce fac oricum, rutina isi spunea cuvantul. Toaletarea personala, aruncat pe mine niste haine si .. cam atat. Nici macar drumul nu trebuia sa il constientizez, era suficient sa imi plimb degetul peste zalele reci. Ma amuzam adormit de viteza cu care dispareau in mine. Ciudat cum apareau de nicaieri dar exact atunci cand trebuie. Nu puteai sa scapi de ele orice ai fi facut. Fara sa mai consum energie cu gandurile astea mi-am urmat drumul pana la lucru.
Am inceput iar sa aud zornaitul. Ca un ringtone care zambea marsav. E adevarat, lantul asta era mult mai subtire si fragil. Asa ca mi-am permis sa il rup si sa imi vad de treaba. S-a mai repetat de 2 ori dar am fost la fel de ferm asa ca m-a lasat in pace.
Un BUZZ. De fapt un lant infipt in creier care incepe sa zbarnaie si ma smulge din ganduri. Ce dracu vrea cu mine ? Nu vede ca sunt la lucru ? Ignor personajul si imi continui treaba.
Zilnic am parte de zmucituri din zeci de parti. Fa aia, mananca, du-te la lucru, iti suna telefonul. Nu poti sa zici NU la niciuna. Ma simt ca o marioneta. Dar in cazul asta maestrul papusar e chiar viata. Si in loc de sfori sunt lanturi. Subtiri, groase, ruginite, scurte, unele se rup, apar altele stralucitoare, lungi, pe unele le urmezi de buna voie, altele te tarasc in timp ce te zbati.
Cate lucruri pe zi le faci doar pentru ca asa vrei ?
Îmi beau cafeaua de una singură, cu laptopu’ în faţă, şi citesc bloguri.
Buna intrebare. Cel putin o data pe zi, inainte sa ma culc, fac ce-mi place: ma pun in pat cu cartea in maini si savurez ce n-am apucat sa savurez in timpul zilei. Imi duc lanturile pentru ca asa trebuie, pentru ca daca nu mi le-as duce mi-as dori sa mi le duc, mi-ar fi dor de ele, pentru ca oricum ce am e infinit mai bun decat nimic.
Bunicul meu mi-a spus ca ajungi sa poti sa faci ce vrei doar cand e mult prea tarziu, la batranete. Partea trista e ca jumate de viata tragi ca sa ajungi acolo, apoi nu te bucuri de ce ai strans exact cum ai vrea.
Sper ca incercam sa nu ajungem sa intarim ce a spus bunicul meu.
Postul asta a lovit exact la tinta.. :) cel putin pentru mine. Mda.
@Cârtiţoiu’: ma bucur ca sunt in lista de bloguri de cafea
@Tomata: interesant punct de vedere. sa duci e mai bine decat nimic. ca un exercitiu, poate merita incercat sa duci lanturile altora :) in forma de master of puppets, nu sa preiei din lanturile lor
@Horia: am auzit si eu vorba asta. o mica completare: dupa ce ai strans te bucuri prea putin pentru ca lipseste entuziasmul si nepasarea varstei