asta e
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
care?
cum care? asta.
stiu ca asta, dar care asta?
ba, tu nu pricepi. asta. asta e. ASTA. de ce tot timpul trebuie sa intrebi care ? sau care asta? ai fi tu cel mai cel care nu a trecut prin asta. hai sa fim seriosi…
La unii a ajuns tic verbal. din pacate. Pentru ca daca e verbal e si in comportament. Cea mai ieftina si de rahat scuza. Te dai elegant la o parte, arunci un zambet stramb si dezamagit in coltu’ gurii si mormai: asta e.
Eu cand aud faimoasa replica ma apuca o combinatie de compatimire cu milă. Dacă ai ajuns în punctul in care cedezi si o spui e trist. Te dai batut, renunti la ce ai incercat pana in momentul ala si te complaci in decadere. Pai da, doar o viata avem. La ce atata zbatere?
Tocmai ca e doar una, de ce sa nu? E similar cu depunerea armelor si cu o stampila in frunte care te anunta public ca esti un luzar.
Cand ajungi in punctul in care nu te mai deranjeaza esecurile si te pronunti senin ‘asta e’ e trist. Si e pacat ca nu poti sa te zbati mai tare, sa incerci sa gasesti solutii, sa te dai peste cap. Toate le faci pentru tine. Oricum nimeni nu sta 24/7 pe post ca cârjă ca sa te tina drept prin viață.
Asa ca ai face bine sa te culegi de pe jos, sa nu te mai ascunzi ca un las in fata cuvintelor si neaparat sa faci tot posibilul sa nu mai ajungi in aceeasi situatie.
Tot raul
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Asta te defineste. Tot raul prin care treci si supravietuiesti. What doesnt kill you makes you stronger. E o tampenie. Bine, functioneaza dar nu asta e ideea. Trebuie sa fii uman. Si sensibil si atent. Sa traiesti clipe si zilele si anii nu degeaba. Rautatile care ti se intampla sunt inevitabile la un anumit moment dat. Daca treci de ele inseamna ca esti un om mai bun. Ca iti pasa de cel care te raneste suficient cat sa te gandesti de doua ori daca vrei sa te razbuni. Si asta e biutiful. Sa poti face asta. Sa iti dai seama ca a trecut si ai ramas totusi in picioare
Cand se termina sentimentele?
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
The Alchemist
nu in sensul ala de “it’s not you, it’s me. it is over.” Nu asa.
Ele toate pe care le ai intr-o viata. Sunt oare limitate?
Iubesti o data, de trei, cinci ori. Urăsti de cateva ori și pe urma dai de fundul paharului?
Si dacă ar fi asa sunt toate amestecate sau stau într-o stare brută ca zăcământ pentru ca mai apoi să iei o bucată, o treci prin alambicul minții si sufletului și scoți umpic de dragoste, niste invidie, ceva compatimire?
Habar nu am. Dar daca le avem pe toate separat atunci in mod sigur alea mai rele sunt într-un procentaj mai mare.
Si daca le avem in cantitate limitata cum poti hotari cel mai bine cand sa le folosesti si in ce cantitate?
~saved as draft~
Mis mandru
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Am avut parte de prima iesire in decor.
Desi am blogul doar ca o oglinda si il doar ca sa-mi aduc aminte de ce imi trecea prin cap la un anumit moment am comiso. Provocarea a venit de la The Sexist care m-au rugat sa scriu un mic articol despre Bun la pat. Mi-a placut abordarea lor si faptul ca singura limitare este tema data, abordarea ramane exclusiv optiunea mea.
Asa ca puteti vedea ce am reusit sa produc pe The Sexist
intotdeauna incep greu
Posted by Ovidiu U | Filed under in oglinda
Nu doar aici pe blog. Și când trebuie să trec printr-un email personal, și zi de zi când se presupune că trebuie să interacționezi cu oamenii care te înconjoară. Și e adevarat că de multe ori nu încep niciodată, eu demagogul. Da așa se întamplă, știi de toate pentru toți, chiar și pentru tine dar când e de pus în aplicare nu e tocmai ușor. Nu pot să zic că stau si regret cine știe ce eveniment major din viața mea care putea decurge altfel dacă acționam, acum sunt doar intr-un moment de retrospectivă detașată.
Mă intreb de ce nu mai scriu, sau de ce scriu. Nu cred ca pot sa dau de doua ori acelaș răspuns la întrebările astea dar cum tot nu imi este somn o sa încerc acum.
de ce nu mai scriu (nu e chiar ne-scris, doar că scriu mai rar);
Probabil s-a văzut prin posturile de aici tendința mai gravă care poate aduce umpic și cu tristețe. Unele scrise sunt legate de ce am trăit, altele de ce am vrut sa retrăiesc, ar fi și niște gânduri sau concluzii urmate de cele doua. În general au fost experiențe care m-au marcat puternic si care în timp au reușit să se transforme in mine suficient de mult încât să pot sa spun altceva pentru că am simțit altceva. Chiar dacă nu au fost episoade fericite sunt ale mele și m-au invățat tare multe asa ca nu regret nimic. În concluzie, dacă nu scriu prea des dinalea de suflet e de bine. Se mai întamplă să vreau sa scriu de prin experiențe imediate dar astea sunt cotidiene si mai ales frustrări și parcă nu mă lasă inima să le pun în acelas loc cu restul chiar dacă tot eu sunt. Cu dilema asta stau de câteva luni, sper să o rezolv destul de repede.
de ce scriu?
Îmi place, asta știu sigur. Și nu, nu e pentru că aș simți că am multe de spus. O fac chiar pentru mine. Bineînțeles că aprecierea este binevenită, doar cărui om i-a stricat o mângâiere de orgoliu vreodată? Dar sigur nu asta mă face sa mă asez la computer și să dau din taste.
Le scriu să fie aici (deocamdată încă nu mi-am recitit nici un post) pentru că sigur o sa fie o zi în care o să-mi răsfoiesc blogul cu mare placere.
Uite, am zis eu ca încep greu dar incet incet se încheagă. De data asta a fost mai greu pentru mine, chiar e un chin să tin cont de fiecare nenorocit de diacritic. Dar parcă e mai citibil așa.
Am început, acum si termin. Dar revin.
